Toate întrebările DRPCIV — pagina 31/40
Lista completă a întrebărilor oficiale DRPCIV, cu răspuns corect și explicație pe fiecare pagină.
- Într-o intersecție nedirijată, conducătorul unui vehicul este obligat să acorde prioritate unui autovehicul destinat stingerii incendiilor, care circulă din stânga, având în funcțiune semnalizarea specială luminoasă și sonoră?
- Cu ce viteză veți circula când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă?
- În cazul în care, într-o intersecție, lângă semaforul în stare de funcționare este instalat indicatorul „Oprire”, sunteți obligat să respectați:
- Cum procedați la apropierea de o intersecție în care semnalul luminos ori un indicator de prioritate permite intrarea, dar în care riscați să rămâneți imobilizat din cauza aglomerării circulației?
- Ce obligații aveți la întâlnirea indicatorului „Bicicliști”?
- Ce obligații vă revin atunci când conducătorul unui autobuz aflat într-o stație prevăzută cu alveolă intenționează să se pună în mișcare?
- Este permisă staționarea autovehiculelor pe timpul nopții pe partea carosabilă a unui drum comunal neiluminat?
- Poliţistul rutier poate dispune imobilizarea unui vehicul atunci când:
- Dacă autovehiculul pe care îl conduceți rămâne imobilizat pe calea ferată, aveți următoarea obligație:
- Dacă lumina roşie a semaforului este în funcţiune, iar poliţistul face semnal conducătorului să treacă, acesta trebuie:
- Remorcarea unui autoturism rămas în pană se face cu:
- Circulați în spatele unui autobuz și vă apropiați de o intersecție semnalizată cu indicatorul „Oprire“. Cum veți proceda în această situație pentru a traversa în siguranță intersecția?
- În care dintre situații depășirea este interzisă?
- Conducătorul unui autoturism poate transporta obiecte al căror gabarit depășește, împreună cu încărcătura, dimensiunile acestuia?
- În care dintre situațiile de mai jos este interzisă întoarcerea?
- Semnalul galben intermitent al semaforului:
- În cazul în care un tramvai este oprit în stația fără refugiu pentru pietoni, conducătorii vehiculelor oprite în spatele acestuia își pot relua deplasarea:
- În care dintre următoarele situații conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere?
- Conducătorul unui autovehicul este obligat:
- Ce semnificații au semnalele speciale de avertizare luminoase ce sunt emise intermitent de dispozitive de iluminare montate pe autovehicule?
- În care dintre situații este interzisă schimbarea direcției de mers spre stânga?
- Când se vor folosi luminile de avarie?
- Cum procedezi atunci când, deplasându-te cu autovehiculul pe un drum public, întâlneşti un agent de circulaţie orientat cu spatele către tine şi cu braţele întinse orizontal?
- Distanţa pe care trebuie să o păstraţi, faţă de autovehiculul care circulă înaintea dvs., o stabiliţi în funcţie de:
- În care dintre următoarele situaţii poţi schimba poziţia autovehiculului, atunci când ai fost angajat într-un accident de circulaţie?
- În care dintre următoarele situații vă este interzis să efectuați depășirea?
- Depăşirea este interzisă:
- Cu ce viteză maximă pot circula în afara localităților, autovehiculele din categoriile A și B?
- Ce semnificație are marcajul longitudinal aplicat sub forma unei linii continue pe axul drumurilor publice?
- Semnalul polițistului rutier aflat într-un autovehicul al poliției, efectuat cu brațul, cu sau fără baston reflectorizant, scos pe partea laterală dreaptă a vehiculului, semnifică:
- Ce obligații aveți dacă întâlniți un vehicul care are în funcțiune atât semnalele speciale de avertizare luminoase de culoare albastră cât și pe cele sonore?
- Permisul de conducere se restituie după promovarea testului de cunoaştere a regulilor de circulaţie, dacă a fost reţinut pentru:
- Este permisă depășirea unui biciclist dacă manevra implică încălcarea marcajului longitudinal continuu?
- Ce obligaţii ai la semnalele poliţiştilor de frontieră?
- Dacă într-o intersecție conducătorul de vehicul întâlnește semnalul verde al semaforului, precum și indicatorul „Cedează trecerea”, el este obligat:
- După expirarea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, permisul de conducere va fi restituit titularului de:
- Ce obligații are conducătorul de vehicul care intenționează să intre pe prima stradă la dreapta, într-o intersecție cu sens giratoriu?
- Semnificația unui indicator rutier, instalat deasupra unei benzi de circulație, este valabilă:
- Întoarcerea vehiculului se interzice:
- Semnalul polițistului rutier aflat în mijlocul intersecției, având brațul drept întins orizontal, semnifică oprire:
- Se consideră depășire faptul că vehiculele de pe o bandă circulă mai repede decât vehiculele de pe celelalte benzi?
- Întoarcerea vehiculului este interzisă:
- Conducătorii de autovehicule au obligația de a folosi luminile de întâlnire pe timp de zi în următoarele cazuri:
- Întoarcerea unui autovehicul este interzisă:
- În ce situaţie poţi depăşi tramvaiele pe partea stângă?
- Dacă circulați pe un drum național european (E), vă este interzis:
- Imobilizarea unui vehicul de către polițistul rutier se dispune:
- Care sunt vehiculele care au prioritate de trecere într-o intersecție dirijată?
- Cum trebuie să procedezi înainte de a te angaja într-o depăşire?
- La intersecția nedirijată dintre un drum național și unul județean, comunal sau local, prioritatea de trecere se acordă:
- Intenționați să transportați o încărcătură cu autoturismul personal. Ce trebuie să aveți în vedere?
- Pe autostradă se interzice:
- Ce obligații îi revin conducătorului auto când constată, noaptea, că lumina farurilor nu se mai aprinde?
- Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul:
- Cum trebuie să procedeze conducătorul de autovehicul atunci când, într-o intersecție, întâlnește un polițist orientat cu fața spre el, care îi face semn să-și continue deplasarea?
- Aveți obligația de a opri imediat autovehiculul la semnalele adresate de:
- Întoarcerea autovehiculelor este interzisă:
- Se interzice întoarcerea vehiculului:
- Care este momentul în care poți începe depășirea unui tramvai oprit într-o stație fără refugiu?
- Prioritatea de trecere se acordă în următoarea situație:
- Vă apropiați de o trecere la nivel cu calea ferată curentă fără bariere, în traversarea căreia s-a angajat o căruță aflată în fața dvs. În această situație puteți efectua depășirea?
- La întâlnirea cărui indicator conducătorul auto nu are prioritate de trecere?
- Ce obligații vă revin la trecerile pentru pietoni?
- În ce situație se poate încălca marcajul longitudinal continuu al axului drumului?
- În care dintre următoarele situații conducătorul unui autovehicul este obligat să folosească luminile de întâlnire sau de drum?
- La semnalul polițistului având brațul stâng întins orizontal, orientat cu fața către autovehiculul care se apropie, conducătorul auto trebuie:
- Care este prima măsură pe care trebuie să o ia un conducator de autovehicul atunci când motorul s-a defectat?
- Ce trebuie să facă un conducător de vehicul pentru ca depășirea să fie considerată regulamentară?
- În ce situație se poate efectua depășirea pe partea stângă a unui tramvai aflat în mers?
- Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se aplică în cazul:
- În care dintre situații este interzisă oprirea?
- Cum trebuie procedat atunci când, la o trecere la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere sau semibariere, observați că dispozitivul cu lumină roșie intermitent-alternativă este în funcțiune?
- Când nu este permis să măriți viteza de deplasare a autovehiculului?
- În situația în care polițistul se află cu fața la un autovehicul care se apropie, având brațul drept întins orizontal, conducătorul auto trebuie:
- Este permisă trecerea peste marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă și alta discontinuă?
- Unde trebuie să se deplaseze conducătorii de autovehicule angajați într-un accident de circulație, în urma căruia au rezultat pagube materiale, pentru a obține actul de constatare?
- Bastonul alb, ridicat de un pieton care traversează strada printr-un loc nesemnalizat și nemarcat, vă obligă:
- Care dintre următoarele obligații revin conducătorului de vehicul?
- Precizați care vehicule sunt exceptate de la obligația acordării priorității de trecere:
- Oprirea este interzisă:
- Repararea unui autovehicul cu urme de accident, fără autorizarea poliţiei, constituie:
- În care dintre situaţiile de mai jos este interzisă oprirea vehiculelor pe drumurile publice?
- Conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie sunt obligați să folosească instalațiile de iluminare și/sau semnalizare a acestora, după cum urmează:
- În cazul unui accident de circulație soldat doar cu pagube materiale, unde și în ce termen trebuie să se prezinte conducătorii vehiculelor implicați pentru întocmirea documentelor de constatare?
- Ce obligații îți revin dacă autovehiculul cu care circuli a rămas în pană și nu poate fi scos în afara părții carosabile a drumului?
- Se poate efectua depăşirea unui vehicul într-o intersecţie?
- Când circulați pe un drum național european vă este interzisă:
- Când polițistul se află cu spatele la autovehiculul care se apropie și cu brațul stâng întins orizontal, conducătorul acestuia trebuie:
- Este permisă trecerea peste marcajul longitudinal format dintr-o linie continua și alta discontinua?
- Dacă un vehicul coboara şi, din sens opus, un alt vehicul intenţionează să depăşească un obstacol, cine acordă prioritate de trecere?
- Permisul de conducere se restituie, după expirarea perioadei de suspendare și promovarea testului de cunoaștere a regulilor de circulație, dacă a fost reținut pentru:
- În care dintre situații se suspendă exercitarea dreptului de a conduce autovehicule?
- Nu au obligaţia de a purta centura de siguranţă:
- Cum procedează conducătorul de autovehicul la întâlnirea indicatorului ”Cedează trecerea”?
- Ce obligații are conducătorul de autovehicule când circulă pe un drum public?
- În timp ce conduceți un autoturism, aveți voie să efectuați manevra de depășire a unui autobuz oprit în stație pentru urcarea și coborârea călătorilor?
- Cum procedați când circulați pe un drum public și întâlniți indicatorul „Prioritate față de circulația din sens invers“?
- Sunt exceptați de la obligația de a purta centura de siguranță:
- Schimbarea direcției de mers spre stânga, într-o intersecție neprevăzută cu marcaje de ghidare, se face:
- Ce măsuri ia conducătorul de autovehicul, angajat într-un accident cu avarii uşoare?